Polițiștii sibieni au reținut pentru 24 de ore un sibian cercetat penal pentru tâlhărie calificată, anunță IPJ Sibiu.

Duminică, în jurul orei 22:15, o femeie a sesizat faptul că în timp ce se afla pe un bulevard din Sibiu a fost abordată de un bărbat necunoscut, care, prin întrebuințarea de amenințări și sub pretextul că este polițist, i-a solicitat suma de 10 lei, persoana vătămată oferindu-i 27 de lei.

,,În baza descrierii oferite de către partea vătămată și urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din sistemul de ordine și siguranță publică au depistat și condus la sediu persoană suspectată de săvârșirea acestei fapte. În urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției Municipiului Sibiu au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând a fi prezentat în cursul zilei instanței competente cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate” a anunțat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Săptămâna trecută, un tânăr de 23 de ani a furat un Duster al poliției rutiere Sibiu și a oprit mașini în trafic, prezentându-se drept polițist.

Informația prezentată inițial de un fost agent de poliție, iar apoi a fost confirmată de IPJ Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.