Sibiul dispune oficial, de marți, de unul dintre cele mai moderne stadioane de fotbal din România. Alături de Mircea Bulboacă, șeful CON-A, și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, primarul Astrid Fodor a inaugurat noul stadion, investiție de peste 200 de milioane de lei.

”Investiția aceasta a fost finanțată exclusiv de la bugetul local al Sibiului, deci fiecare sibian a contribuit financiar la realizarea stadionului”, a declarat primarul Astrid Fodor la inaugurare.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că în perioada ianuarie-februarie o delegație UEFA va sosi la Sibiu pentru verificări în vederea acreditării internaționale, apoi în martie la Sibiu vom vedea naționala de sub 21 de ani jucând împotriva celei a Germaniei. Meciul va avea loc în data de 28 martie.

Tribuna oficială, tribuna 2 și cele două peluze însumează 13.013 locuri cu 16 căi de acces, iar stadionul are 90 de grupuri sanitare.

21 spații de alimentație publică vor deservi spectatorii, dintre care nouă la etajul unu al tribunei principale, patru la parterul tribunei doi, cinci la etajul unu al peluzei nord și trei la parterul peluzei sud.

Stadionul are și două tabele de marcaj full color de 8,96 metri pe 4,80 metri care pot transmite imagini live.

Foto: Turnul Sfatului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.