Iași și Constanța se află în fruntea clasamentului celor mai scumpe parcări rezidențiale dintre marile municipii ale României, în timp ce Timișoara, Sibiu și Brașov conduc la capitolul număr de locuri de parcare raportate la populație, potrivit unei analize realizate de G4Media și Info Sud-Est.

Analiza a vizat 10 dintre cele mai mari municipii din România, fără a include Bucureștiul, iar datele au fost raportate la populația stabilită prin recensământul din 2021.

Sibiu – un loc de parcare la 4 locuitori

În Sibiu există un loc de parcare la fiecare 4 persoane, conform informațiilor transmise de primărie.

Municipiul dispune de aproximativ 34.000 de locuri de parcare, la o populație de aproximativ 134.000 de locuitori (recensământ 2021).

Prin comparație, Timișoara oferă un loc la 3 locuitori, iar Brașov tot un loc la 4 locuitori. La polul opus, Galați și Constanța au un loc la 9, respectiv 7 locuitori.

Cât costă parcarea în Sibiu

În Sibiu, abonamentul de riveran este de 23 de lei/lună și este disponibil doar persoanelor fizice care au domiciliul pe străzile respective.

Pentru parcările publice cu plată, tarifele orare în cele patru zone ale orașului pornesc de la 1,5 lei/oră și ajung până la 3 lei/oră, în funcție de zonă.

Un caz aparte este parcarea supraetajată din cartierul Hipodrom III:

  • 100 lei/lună pentru autoturisme;
  • 50 lei/lună pentru motociclete;
  • 1 leu/oră pentru staționare ocazională.

Subsolul și etajele 1, 2 și 3 sunt rezervate riveranilor, potrivit administrației locale.

Diferențe majore între orașe

În timp ce Sibiu se situează bine la raportul locuri/locuitor și menține tarife moderate, Iași și Constanța au cele mai ridicate costuri pentru parcările rezidențiale – 552 lei/an în Iași și 528 lei/an în Constanța.

La polul opus, cele mai ieftine parcări rezidențiale se regăsesc în:

  • Cluj-Napoca – 94 lei/an
  • Timișoara – 113 lei/an
  • Brașov – 120–156 lei/an

Problema parcărilor rămâne una dintre cele mai sensibile teme urbane, în contextul creșterii numărului de autoturisme și al presiunii tot mai mari asupra infrastructurii orașelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.