Primăria Sibiu a contractat amenajarea unui sistem plutitor pentru reținerea și colectarea deșeurilor aduse din amonte de afluenții Cibinului, deșeurile fiind astfel oprite și colectate la intrarea în oraș, în zona Zăvoi.

Contractul de lucrări, încheiat SC Terra Building SRL are o valoare de 229.000 de lei și presupune:

  • Realizarea sistemului plutitor de colectare a deșeurilor în lungime de 16 m. Conducta se va instala perpendicular la un unghi de 45 grade pe râul Cibin pentru dirijarea deșeurilor și algelor către camera de colectare.
  • Realizarea unei camere de colectare a deșeurilor pe malul stâng al Cibinului.
  • Amenajarea drumului de acces din materiale de balastieră, pentru a permite accesul mașinii de ridicare a deșeurilor dinspre strada Zăvoi către camera de colectare.

Despre sistemul de colectare a deșeurilor:

  • reține eficient deșeurile de pe râul Cibin;
  • este realizat din materiale care să nu polueze mediul înconjurator, care să se integreze în mediul înconjurător și care să nu producă un impact vizual negativ;
  • asigură accesul facil al mijlocelor de evacuare a deșeurilor din amplasament;
  • este adaptabil la variațiile de debit ale râului Cibin, menținându-și funcția de reținere a deșeurilor la aceeași capacitate pentru orice debit al râului;
  • nu va cauza inundații și nu va obstrucționa debitul râului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.