Vineri 8 martie, cu prilejul Zilei Internaționale a Femeilor, Asociația Urban Bike Revolution și Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G., împreună cu partenerii lor, organizează un eveniment special dedicat susținerii drepturilor egale.
Evenimentul va avea loc în 12 școli din Sibiu, aproape simultan, implicând peste 600 de elevi din 25 de clase, unde reprezentanți din diferite domenii socio-economice vor interacționa direct cu elevii, fete și băieți, oferindu-le perspective valoroase despre importanța zilei de 8 Martie și despre provocările actuale cu care se confruntă fetele și femeile în societatea contemporană.
Punctul de plecare al evenimentului îl constituie vizionarea documentarului „Women don’t cycle/ Femeile nu merg cu bicicleta”, care prezintă povestea captivantă a lui Manon, o tânără din Belgia, care pornește în aventura vieții ei de la Bruxelles la Tokyo pe bicicletă și care, în drumul ei ce durează 11 luni, își propune să documenteze relația femeilor cu bicicleta în diferite țări și culturi pe care le traversează. Filmul abordează într-un mod sensibil și profund relația femeilor cu mersul pe bicicletă, aducând în prim-plan aspecte culturale și personale fascinante din viața unor femei din diverse țări.
La finalul proiecției, care durează aproximativ 45 de minute, elevii vor fi invitați să participe la discuții moderate de o echipă multidisciplinară formată din arhitecți, specialiști în marketing, antreprenori, juriști, jurnaliști, reprezentanți ai mediului non-guvernamental local și ai instituțiilor publice. Scopul este de a identifica împreună acțiuni concrete pe care fiecare dintre ei le poate întreprinde pentru a contribui la construirea unei societăți mai echitabile.
„Bicicleta a fost unul dintre instrumentele principale în procesul de emancipare pentru femei în secolele XIX și XX. Suntem în secolul XXI, iar mersul pe bicicletă reprezintă una dintre soluțiile pentru un viitor sustenabil și echitabil”, declară Andrei Rusu, reprezentant al Urban Bike Revolution. Camelia Proca, directoarea executivă a asociației A.L.E.G. amintește că “la începuturile utilizării bicicletei, femeile care luptau pentru drepturi politice și economice organizau proteste pe bicicletă. Mersul pe bicicletă simboliza libertatea, dreptul de a fi prezente în spațiul public. Unele inegalități încă persistă. Sper ca din discuțiile cu elevii să aflăm cum putem face azi acest spațiu public mai sigur și mai prietenos pentru toți și toate. Cum pot contribui băieții?”
Proiectul este organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu (cu susținerea doamnei Consul Kerstin Jahn), precum și cu sprijinul Asociațiilor Remediu, Develop, Euphemia, Sus Inima și Biciclete Cochete. Proiectul face parte din Laboratorul de Mobilitate Urbană Activă, realizat cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România și sponsorizat de KeepCalling și Action Sport.
Școlile participante și intervalele orare:
Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” Sibiu (09:00 – 11:00)
Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu (11:00 – 13:00)
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu (10:00 – 12:00)
Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu (09:00 – 11:00)
Colegiul Național Pedagogic „Andrei Şaguna” Sibiu (12:00 – 14:00)
Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu (10:00 – 12:00)
Liceul De Artă Sibiu (10:00 – 12:00)
Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu (11:00 – 13:00)
Liceul Tehnologic „Independenţa” Sibiu (12:00 – 14:00)
Liceul Tehnologic De Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu (09:00-11:00)
Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu (09:00-11:00)
Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu (09:00 – 11:00)