Cei 15.000 de studenţi ai Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) sunt liberi să aleagă dacă se vaccinează sau nu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, rectorul Sorin Radu. Potrivit acestuia, nicio facultate din această universitate nu condiţionează accesul la cursuri, stagiile practice sau examene de vaccinarea împotriva COVID-19.
„E o temă în discuţie astăzi. Am văzut că, cel puţin o universitate a luat această decizie (Universitatea de Medicină din Iași – n.r.). Universitatea din Sibiu nu condiţionează accesul nici la stagiile practice, Facultatea de Medicină derulează stagii practice, activităţi de laborator faţă în faţă, dar nu condiţionăm participarea la aceste activităţi şi nici la examinare, la examenele finale de vaccinare. Sigur că universitatea a încurajat, a derulat şi derulează în cadrul universităţii, un program de încurajare a vaccinării în rândul studenţilor. Suntem foarte aproape de ei. Mai mult decât atât, am implicat studenţii prin voluntariat în acţiunile comunităţii de sprijin al vaccinării, dar nu există sub nicio formă nicio condiţionare în acest sens”, a declarat Radu, citat de Agerpres.
„Vom vedea dacă în toamnă ministerul (Educaţiei – n.r.) vine cu o precizare în acest sens”, a adăugat el.
Potrivit rectorului sibian, cu aproximaţie 70% din angajaţii ULBS s-au vaccinat. Deocamdată, ULBS nu poate comunica exact câţi studenţi s-au vaccinat împotriva COVID-19.