Pentru că siguranța sibienilor depinde și de sistemul de alarmare publică, de cât de bine funcționează, Primăria Sibiu continuă modernizarea acestuia. Acțiunea a început în 2016, iar până în acest an un număr de 15 sirene electrice din cele 35 amplasate în municipiu și stațiunea Păltiniș au fost înlocuite cu unele electronice, mai performante.

În această săptămână s-a finalizat instalarea altor patru sirene electrice, acestea fiind înlocuite cu unele electronice, performante, printr-un contract, în valoare de aproximativ 265.000 lei, încheiat cu firma Axatrel Service SRL. Acestea sunt amplasate pe străzile E.A. Bielz, Rusciorului, Oștirii și Podului.

Lucrările au presupus demontarea sistemelor vechi și instalarea sirenelor noi de către personalul specializat al firmei menționate, împreună cu personalul Serviciului pentru Situații de Urgență și firma John System ce asigură mentenanța întregului sistem.

De ce sunt mai performante aceste sirene noi:

  • Pot transmite date culese de la diverși senzori (seismici, chimici, meteo, avertizări inundații);
  • Pot opri gazele în caz de calamitate sau să efectueze decuplarea de la rețeaua electrică, în caz de urgentă civilă.
  • Permit conectarea de panouri electronice de afișaj prin care se pot transmite populației mesaje.
  • Comunică cu centrala de alarmare prin 4 medii de comunicație simultan: telefonie mobilă GSM, reţele de calculatoare ethernet (protocol TCP/IP), linie telefonică dedicată, canal radio dedicat (VHF/UHV). Spre exemplu, în caz de urgență civilă, aceste sirene pot fi acționate direct de pe telefonul persoanei responsabile desemnate.

Reamintim că, pentru a verifica funcționarea celor 35 de sirene din oraș Primăria Sibiu împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență organizează periodic exerciții de alarmare publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.