Cel mai vechi şi, totodată, primul pod de fontă încă funcţional din România, a doua construcţie de acest gen din Europa, va fi închis pentru renovare, după ce au început să cadă bucăţi din tencuială. Podul Minciunilor este inclus pe lista monumentelor istorice din 2015 şi a fost restaurat ultima dată în 2006.
Administraţia locală a lansat o procedură în regim de urgenţă pentru lucrări în timpul cărora podul va fi închis pentru mai bine de o lună (maximum 45 de zile).
Valoarea estimată a reabilitării se ridică la 350.000 de lei, cu tot cu TVA, iar garanţia solicitată pentru aceste lucrări este de un an.
Vineri, 19 august, a fost ultima zi pentru primirea ofertelor constructorilor interesaţi de efectuarea lucrărilor de reparaţii în regim de urgenţă pentru punerea în siguranţă a Podului Minciunilor. Decizia de reabilitare a Podului Minciunilor a fost luată după ce în luna mai a acestui an au început să cadă bucăți din tencuială – primul pas a fost montarea unei plase pentru a preveni accidentele trecătorilor.