După tragedia produsă duminică după amiază în Defileul Jiului, unde un bolovan desprins de pe un versant a căzut peste un autoturism şi a omorât șoferul, drumarii din toată țara au primit indicații să verifice drumurile care traversează zone montane sau cu versanți, relatează Turnul Sfatului.
„Ca urmare a tragicului eveniment de astăzi de pe DN66 (Defileul Jiului), am cerut, din nou, tuturor directorilor regionali din cadrul CNAIR să realizeze verificări şi intervenţii suplimentare pe drumurile care tranzitează zone montane! Intervenim, monitorizăm permanent şi facem tot ce este posibil să protejăm participanţii la traficul rutier de pietre şi copaci care pot cădea de pe versanţi”, a anunțat şeful CNAIR, Cristian Pistol.
Contactați de reporterul Turnul Sfatului, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, care au în grijă și drumurile naționale din județul Sibiu, au explicat faptul că verificări prin rănguire s-au făcut deja pe Valea Oltului.
În plus, pe tronsonul din DN 7 apropiat de limita cu județul Vâlcea și până la Boița, la ieșire de pe Valea Oltului, urmează să fie montate plase speciale pentru reținerea stâncilor, ori a bolovanilor.