409 kilometri de trasee de drumeție vor fi amenajați în județul Sibiu, în perioada aprilie – noiembrie 2022 în cadrul unui proiect local, „Anii drumeției”. Pentru această investiție, Consiliul Județean a alocat suma de 278.000 de lei.

Amenajarea acestor lucrări are rolul de a facilita accesul turiștilor pe traseele din județul Sibiu, dar și de a încuraja petrecerea timpului în aer liber, în condiții de siguranță.

„Lucrările de amenajare a traseelor din zona montană constau în îndepărtarea / curățarea vegetației invazive sau a copacilor doborâți de vânt – în limite normale, refacerea terasamentului, (re)vopsirea semnelor de marcaj (vopsea, lac de protecție și bile reflectorizante), instalarea de stâlpi, borne, panouri și săgeți, conform Ghidului de Bune Practici pentru Amenajarea Traseelor de Drumeție Pedestră și de Cicloturism din Zona Montană și Colinară a Județului Sibiu, lansat și aprobat anul trecut prin Hotărâre de Consiliu”, au transmis reprezentanții programului „Anii Drumeției” într-un comunicat de presă.

Cel mai lung traseu care va fi amenajat are 22 de kilometri și se află între staţia CFR Porumbacu de Jos, Porumbacu de Sus și Valea Mare a Porumbacului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.