Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu prezintă în premieră, în cadrul celei de-a 29 ediţii, o secţiune dedicată realităţii virtuale, potrivit News.ro. “TrioMix”, regia şi coregrafia semnate de Gigi Căciuleanu, este un spectacol în care publicul pătrunde efectiv în spaţiul de dans, identificându-se cu camera de filmat, pentru că nu există unghi ascuns pentru cel care priveşte. Creaţia este un nou mod de a prezenta dansul, în realitatea virtuală.

Filmarea stereoscopică în 360 de grade a beneficiat de post-procesarea 3D realizată de Les Ateliers NOMAD, în regia lui Andy Lupu, integrând în lumea virtuală desenele realizate de Gigi Căciuleanu, care au stat la baza coregrafiei.

Proiectul este o producţie a Gigi Căciuleanu şi Fundaţia Art Production, cu sprijinul JTI. Fiecare reprezentaţie durează 8 minute.

„Turnul #următorul nivel”, al Teatrului Basca, în regia lui Alex Mihăescu, este cel de-al doilea spectacol VR din cadrul FITS 2022. Co-producătorii sunt Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Centrul de Proiecte Timişoara.

În „Turnul #următorulnivel” este folosită metafora Purgatoriului pentru a vorbi cu umor despre demonii care ne bântuie prezentul: epidemie, corupţie, atitudini sociale şi politice conflictuale în societatea românească, multe dintre acestea provocate de experienţe de viaţă şi de educaţie diferite. Pe măsură ce personajele urcă în turn pierd contactul cu lumea lor şi ajung să realizeze că nu se mai au decât unul pe celălalt. Durata fiecărei reprezentaţii este de 52 de minute.

Ambele spectacole sunt programate în fiecare zi a Festivalului, în intervalul 24 iunie – 3 iulie, la Centrul Cultural Habitus, în cadrul Micro-Folie. Biletele pot fi achiziţionate online pe www.sibfest.ro şi de la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se desfăşoară între 24 iunie şi 3 iulie, iar tema ediţiei din acest an este 2Frumuseţe”. Timp de zece zile, oraşul şi împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3.500 de participanţi din 75 de ţări, iar publicul este aşteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spaţii de joc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.