Salvamontiştii din Sibiu intervin, joi seară, pentru a salva o persoană surprinsă de o avalanşă în Masivul Făgăraş, primele informaţii arătând că victima are fracturi la picioare, anunță News.ro. Intervenţia este una extrem de dificilă, din cauza stratului gros de zăpadă, a temperaturilor scăzute şi a accesului dificil, astfel că ar putea dura cel puţin 10 ore.

Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii Salvamont pe pagina de Facebook, salvamontiştii din Sibiu desfăşoară o acţiune pentru salvarea unei persoane surprinsă de avalanşă în zona Serbota, masivul Făgăraş.

„Din primele informaţii victima prezintă fracturi la membrele inferioare. Intervenţia este deosebit de dificilă, strat mare de zăpadă, temperaturi scăzute, timp de noapte, căi de acces dificile şi se estimează că acţiunea de salvare va dura cel puţin 10 ore”, au arătat aceştia.

Date fiind condițiile de noapte și zona muntoasă periculoasă, realizarea unei misiuni de intervenție cu un elicopter SMURD, dotat cu troliu nu putea fi realizată în condiții de siguranță, aceasta putând pune în pericol întregul echipaj de la bord, astfel, o echipă de salvatori montani din cadrul Salvamont Sibiu a plecat pe cale terestră spre locul incidentului.

În funcție de condițiile meteo și de starea celor două persoane, după o evaluare a echipei de salvatori montani, se va decide dacă aceștia vor fi transportați la baza muntelui sau dacă se va rămâne la cabana Negoiu, aflată în apropiere, până dimineață.

Din echipa de prim răspuns fac parte 7 salvamontiști, care sunt urmați de o altă echipă de sprijin formată din 5 salvatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.