O tânără de 21 de ani a decedat luni seară într-un accident auto în care a fost implicată o autospecială a poliției, anunță IPJ Sibiu. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 21,30, pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita, iar mașina implicată era condusă de un polițist din cadrul Postului de Poliție Brădeni.

Din primele cercetări efectuate la locul producerii evenimentului, a rezultat faptul că polițistul, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala pe direcția Agnita – Sighișoara, ar fi lovit o tânără în vârstă de 21 de ani, localnică, ce traversa partea carosabilă, anunță IPJ Sibiu. Din păcate, rănile suferite în urma impactului au dus la decesul tinerei.

În cauză, se întocmesc actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. La finalul cercetărilor va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita.

De asemenea, la nivelul I.P.J. Sibiu, se efectuează verificări interne cu privire la respectarea de către polițist a normelor de conduita profesională, iar în funcție de rezultatul anchetei penale, vor fi luate măsuri legale în consecință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.