Polițiștii din Cisnădie, județul Sibiu, au identificat o parte dintre autorii unui furt comis în urma unui incident petrecut pe autostrada A1, în noaptea de 21 mai. Un camion a luat foc în dreptul orașului Săliște, iar din remorcile acestuia au fost sustrase mai multe bunuri industriale de mare valoare.

Ancheta poliției a relevat că hoții s-au grăbit să valorifice produsele furate, folosind site-uri de anunțuri online. Astfel, autoritățile au reușit să facă legătura între produsele puse la vânzare și cele transportate de camionul incendiat, folosindu-se de documentele firmei păgubite și de seriile unice ale echipamentelor.

„Din cercetări a reieșit că o parte dintre produsele care ar fi făcut obiectul transportului ar fi fost oferite spre vânzare, prin intermediul unor site-uri de profil, existând o corelare între aceste produse și documentele înaintate de societate privind proveniența bunurilor, respectiv identificarea unora dintre acestea prin intermediul unei serii unice”, a transmis Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu.

Principalul suspect este un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Săliște, la domiciliul căruia anchetatorii au descoperit o parte din echipamentele industriale furate.

Valoarea totală a prejudiciului a fost estimată la 320.000 de lei, iar până în prezent polițiștii au reușit să recupereze aproape jumătate din bunurile sustrase.

Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și pentru recuperarea completă a prejudiciului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.